16 februarie 2018
Ne-am hotărât să mergem la Cabana Mălăiești. Cum nu am mai fost, era un traseu pe care nu aveam voie să îl mai amânăm. Fiind iarnă, am zis că un traseu spre o cabană din Bucegi, este tot ce aveam nevoie!
Acest traseu o să-mi rămână în memorie ca și traseul făcut cu prietenii patrupezi, de pe munte!
La ora 6 am plecat cu trenul din București, iar la 8 și un pic, deja eram pe drumul forestier Valea Cerbului. Grupul era format din 16 persoane.
Pe tot traseul am avut o companie specială. L-aș putea numi traseul în care am avut alături mai mulți prieteni patrupezi. Cel puțin, așa o să îl țin minte.
Traseul nostru este următorul: Bușteni (883 m) – Cabana Gura Diham (987 m) – Cabana Diham (1320 m) – Valea Glăjăriei – Cabana Mălăiești (1720 m). La întoarcere, a doua zi, am stabilit ca de la Diham o să mergem pe Valea Grecului și o să luăm trenul din Azuga.
Traseul este marcat înca din oraș. Parcurgem destul de repede drumul Valea Cerbului, și odată ajungi la Complexul Gura Diham, ne pregrătim să începem urcarea (triunghi albastru).
Pe drumul Valea Cerbului
Urcarea începe imediat de lângă Cabana Gura Diham, urcare ce o să ne scoată în Șaua Baiului. Până acolo traseul parcurge mai multe poienițe și numeroase izvoare. De data asta, pe tot traseul întâlnim zăpada, care este foarte prezentă.
Traseul spre Diham
Aici, chiar înainte să începem urcarea, ne-am întâlnit cu primul prieten, care urma să ne însoțească pe o parte destul de mare a traseului.
Deja s-a hotărât să ne conducă și să meargă cu cei care conduceau grupul. Era evident că știa traseul. Iar cum eu iubesc animalele și mai ales câinii, mi-a făcut ziua mai frumoasă.
Poteca pe care o urmăm, desparte Valea Seacă a Baiului, aflată în dreapta, cum mergem noi, și Valea Cerbului, aflată în partea stângă.
După un urcuș de aproximativ vreo 15 minute, ajungem la o ramificație. La stânga, poteca marcată cu bandă roșie, duce spre Cabana Poiana Izvoarelor, iar noi ne continuăm traseul, la dreapta, pe triunghi albastru.
De aici, mai departe, urmează o continua urcare, dar nu ceva solicitant. În aproximativ oră și puțin de la plecarea de la Gura Diham, ieșim în Șaua Baiului. Aici găsim o răscruce de trasee, spre Diham, Predeal sau Azuga (prin Valea Grecului). Când am ieșit în golul Culmii Dihamului (Șaua Baiului), era destul de multă ceață, deci nu aveam o priveliște cum mă așteptam.
Pe traseu, am făcut bineînțeles câteva fotografii, peisajul fiind uimitor, datorită zăpezii si iernii în sine. Un frumos peisaj alb!
Ieșirea pe Culmea Dihamului
Ne continuăm traseul, spre Cabana Diham (1720 m). Dacă era senin, în partea stângă aveam Masivul Bucegi, pe parcursul drumului până la cabană. De asemenea, pe drum, apare în calea noastră și Masivul Postăvarul.
Până la cabană am făcut sub 3 ore. Ceea ce este foarte bine, având în vedere că pe tot traseul, zăpada era destul de mare.
De la răscrucea de trasee, drumul continuă spre nord, pe un drum destul de lat.
Câteva poze pe această bucată a traseului:
Ne-am hotărât să bem un ceai fierbinte la cabană, după care să ne continuăm traseul spre Mălăiești. Ceaiul aici costă 1 leu.
Însoțitorul nostru ne aștepta afară.
Pe acest traseu am mai fost, la Cabana Diham, dar mai departe spre Mălăiești, nu. Deci urmează un traseu nou și pentru mine.
La Diham întâlnim indicatorul spre Cabana Mălăiești (cruce albastră). Mai târziu, pe traseu, o să urmăm banda albastră.
Traseul coboară, până în Valea Glăjăriei, iar după urcă într-o poiană. După urcare, ajungem și la destinația noastră.
….Să pornim!
A urmat o coborâre abruptă, ce a durat aproximativ 30 de minute, până în Vâlcelul Dihamului. Coborâm de la 1300 m până la aproximativ 1000 m.
Atingem firul văii în punctul de confluență cu Vâlcelul Dihamului.
Am făcut un mini popas, după ce am terminat coborârea.
După ce traversăm apa (Valea Glăjăriei), pe un poduleț, urcăm în Poiana Glăjăriei. Poteca urcă în Poiana Mălăiești – Izvor, pe dungă albastră.
După ce urcăm în poiană, la un moment dat, întâlnim punctul unde se schimbă marcajul. Spre stânga, mergem spre Mălăiești, în urcare, iar în față, în coborâre, traseul spre orașul Râșnov.
Padina Crucii
Bucșoiul își face și el apariția
Și….am ajuns la Cabana Mălăiești!
Totuși, eram un pic dezamăgit…era multă ceață. Dar știam că o să avem și peisaje superbe, sau cel puțin așa speram.
Masivul Bucșoiu
Se vede și cabana acolo, undeva…ascunsă în ceață.
Era ora 16:00. Deci tot traseul, cu tot cu oprirea la Cabana Diham, ne-a luat 8 ore. Până a doua zi dimineață, o să vedem si peisajul superb de aici, atât de lăudat. Nu-mi făceam probleme.
L-am întâlnit și pe paznicul cabanei…doar că trăgea un pui de somn.
Cabana Mălăiești este situată la altitudinea de 1720 m, pe versantul nordic al Munților Bucegi, in Valea Mălăiești, într-un cadru alpin spectaculos, cu privelisti deosebit de frumoase.
Există o sală de mese, unde se pot servi preparate calde, mic dejun, ceai etc. Sala de mese încălzită şi cu lumină până la 10 – 11 seara.
Peisajul aici este într-adevăr super, cabana fiind înconjurată de mai multe masive, arătând ca o adevărată fortăreață (Bucșoiu Mare, Padina Crucii și culmea Scara)
Și acum câteva peisaje…
Traseul spre Vârful Omu – prin Hornul Mare
Undeva în depărtare – Masivul Postăvaru (stânga) și Masivul Piatra Mare (dreapta)
Și Bucșoiul…
Am întâlnit aici, un alt prieten patruped. Unul care mi-a umplut inima de bucurie. Era aceeași rasa cu câinele meu de acasă. Am ieșit puțin afară, dimineața la 6…când l-am văzut, am stat cu el afară până am plecat, vreo 3 ore. Haha!
Lângă cabană găsim mai multe plăcuțe cu traseele ce pornesc de aici.
După noaptea petrecută la cabană, pornim la drum pe la 9 fără ceva.
O să coborâm (și urcăm) pe același traseu, până la Cabana Diham. De acolo, nu o să mai mergem în Bușteni, o să mergem în Azuga, prin Valea Grecului.
Până la Diham am facut o oră și 50 de minute. Traseul a mers rapid. Neașteptat de rapid, haha!
Câteva poze de pe traseu…
Odată ajunși la Cabana Diham, am făcut un mic popas și am plecat spre Azuga. Ne-am oprit și pe Vârful Grecului, cu speranța că Bucegii își vor face apariția…dar n-am avut noroc.
Nu o să mai povestesc de traseul acesta (Diham – Valea Grecului – Azuga), pentru că l-am povestit într-o altă drumeție.
Lăsăm în urma noastră Cabana Diham
Și parcă special pentru mine, pe traseu, ni s-a alăturat și un Ciobanănesc Mioritic. Ne-a însoțit de la Dihamul Militar, până la gara din Azuga.
Pe Vârful Grecului
Am rămas surprins…când am ajuns aproape de gara din Azuga, prietenul nostru s-a întors înapoi spre Diham, pe traseul pe unde am venit. Începusem să-mi fac griji pentru el, că ce ar face în gară, dar nu a fost cazul.
Pe Valea Grecului
Coborârea pe Valea Grecului a fost una destul de rapidă. Zăpada parcă făcându-ne să ne mișcam mai repede (câțiva din grup dându-se chiar pe zăpadă, ca un fel de pârtie, acolo unde panta era mai înclinată).
La revedere, prieten drag!
Călătorii într-un jurnal 
Lasă un răspuns