Pietrosul Rodnei – prima dată în nordul Carpaților Orientali

7 septembrie 2019

Traseu: Borșa (850 m) – Schitul Borșa Pietroasa (∼ 1000 m) – Valea Pietroasa – Stația meteo Iezer – Lacul Iezer (1825 m) – Vârful Pietrosul Rodnei (2303 m)

Durata: 8 ore 30 minute (5 ore urcare – 3 ore 30 minute coborâre)

Plecăm din Baia Mare, la 6 dimineața, spre orașul Borșa, de unde o să începem traseul de astăzi, și anume, o drumeție care are ca destinație cel mai înalt vârf din Carpații Orientali, Pietrosul Rodnei (2303 m)

Este o premieră pentru noi, nu am mai urcat până acum în partea de nord a Carpaților Românești. Vremea se anunță ca fiind tocmai bună pentru o urcare pe munte, noi suntem entuziasmați de această nouă provocare, deci totul este perfect.

      Drumul din Baia Mare până în Borșa este unul destul de lung, dar bun. În două ore și jumătate am ajuns în oraș. Am trecut prin mai multe localități specifice zonei maramureșene, cu un farmec aparte (Baia Sprie, Desești, Bârsana, Vișeul de Jos, și altele).

Am lasăt mașina chiar în parcarea Schitului Bisericesc, foarte aproape de punctul de plecare al traseului nostru de astăzi. De asemenea, există și toalete amenajate în parcare. Marcajul traseului începe chiar din oraș, dar dacă vii cu mașina, poți urca până la schit, scutind astfel aproximativ 4,5 km. Traseul nostru este marcat cu bandă albastră.

Schitul Borșa Pietroasa

Pietrosu Rodnei, văzut chiar de la schit (dreapta)

      La ora 9 plecăm pe traseu. Cum am spus și mai devreme, începem chiar de lângă schit, pe o cărare prin pădure. Deja vedem vârful în fața noastră, sincer nu părea foarte departe, dar știam ca avem ceva de urcat, deci era mai mult o iluzie, optimist, aș putea să spun. Am mai văzut câțiva turiști ce se pregăteau să urce, dar vremea fiind așa de bună, nu era nici o mirare. Speram totuși să nu nimerim să urcăm alături de un grup prea zgomotos.

De aici, începem traseul!

      Parcul Național Rodnei este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național) situată în nordul României, pe teritoriile județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș, în zona centrală a Munților Rodnei.

Până la Stația Meteorologică Iezer (aprox 1760 m), mergem pe o cărare lină, prin pădure, dintr-o poieniță în alta. În același timp, cu cât urcăm în altitudine, drumul devine unul mai pietros. Traseul ne duce prin Valea Pietroasa, iar după, ajungem în Căldarea glaciară Iezer.

Drumul forestier, care începe de lângă Schit, era destul de populat de tot felul de turiști. Unii mergeau până la lac, pe alții i-am văzut și în vârf. Pe parcursul drumului apare din când în când câte o scurtătură, ce taie poteca. Nu am luat-o pe niciuna, păreau cam abrupte. Cel puțin așa am considerat noi.

Cu cât urcăm, peisajele care încep să apară, cu Depresiunea Maramureșului și orașul de unde am pornit, devin din ce în ce mai frumoase. Simțeam deja farmecul acestei zone, fiind foarte bucuroși că am venit și că și vremea ținea cu noi, fiind soare și foarte plăcut.

 

Prea frumos, să nu faci o poză…

Orașul Borșa și Munții Maramureșului

Putem observa și Valea Vișeului

Când ajungem la stația meteo, ne dăm seama că intrăm în căldarea glaciară Iezer. De la stația meteo facem 10 minute până la lacul glaciar Iezer. Până la lac, traseul intră printr-o porțiune cu jnepeni, pe o distanță mică.

Din întreg lanţul carpatic oriental, Munții Rodnei păstrează cel mai bine urmele gheţarilor cuaternari. Sunt prezente variate forme ale reliefului glaciar, printre care și lacurile glacire. Pe unul dintre ele, o să îl vizităm și noi astăzi.

      Lacurile glaciare s-au format prin acumularea apei (provenită din ploi sau zăpezi) în circurile gheţarilor cuaternari. În general, lăcaşurile lacurilor au fost formate de gheţari la obârşia văilor sau chiar pe văi, formând lacurile în sine. În urma acţiunii erozive, la baza văilor glaciare se formează nişte excavaţii, flancate de abrupturi, denumite circuri sau căldări glaciare. După retragerea gheţarilor, în aceste excavaţii se acumulează apă, dând astfel naştere lacurilor glaciare.

      Lacul glaciar Iezer sau „lacul fără fund”, cum mai poartă denumirea, se află la altitudinea de 1825 m, sub Vârful Pietrosu. Este așezat în căldarea glaciară Iezer, dintre
culmea Pietrosului și cea a Hotarului, în plină rezervație naturală. Are suprafața de 3450 mp, adâncimea maximă de 2,5 m și lungimea de 84 m.

Există câteva lucruri interesante, legate de acest lac, cum ar fi: forma acestuia (o să vedem mai târziu ce înseamnă asta), faptul că dacă te apropii de lac și te uiti în jos, se poate vedea fundul acestuia, fiind foarte limpede.

Stația meteorologică Iezer 

Impresionanții pereți ai căldării

Intrarea în căldarea glaciară Iezer

Atmosfera la lac era una liniștită. Erau destui oameni, majoritatea se pregăteau să urce spre vârf, iar pentru alții, lacul era destinația drumeției. De asemenea, aici se află și o zonă de campare, în apropierea lacului.

Ne-am ales un bolovan, să ne punem pe el, să putem mânca. Am rămas impresionați pe loc de căldarea glaciară prezentă aici, căldarea Iezer. Ne-au întâmpinat aici 2 căteluși și o pisică. Le-am dat și lor câte ceva de mâncare, că se tot jucau lângă noi, și cum să nu le dai?!

Am stat aici vreo jumătate de oră, și am pornit la drum. De jos, putem vedea frumusețea căldării și serpentinele pe care o să mergem și noi. Poteca, se vedea cu ochiul liber, că o să fie mai abruptă, până sus în creastă, față de ce am mers până acum, dar eram tot mai aproape de vârf.

 

Lacul glaciar Iezer (Iezerul Pietrosului)

Saluuuuut!

Abia după ce începem să urcăm, putem observa lacul Iezer și conturul său renumit, conturul României, ceea ce părea incredibil. Acesta poate fi admirat pe tot urcușul, până ajungem în zona de creastă.

Frumusețea lacului ne făcea să ne oprim să facem poze, de fiecare dată când îl priveam. Poteca este, în continuare, bolovănoasă, dar este destul de accesibilă. De aici până pe creastă, facem puțin peste o oră. Oricum, de la lac nu mai este mult până pe cel mai înalt vârf din Masivul Rodnei.

Lacul Iezer – având forma țării noastre

Nu poți să nu te uiți!

Încă puțin!

Noi, în căldare! Pietrosule, venim!

O mică pauză!

Odată ajunși în creastă, ajungem într-o șa, de unde mai facem aproximativ 20 de minute până pe vârf. Traseul nu a avut porțiuni dificile, chiar si serpentinele din această ultimă ascensiune către vârf, nu au fost unele prea abrupte.

Vârful Pietrosul Rodnei este cel mai înalt punct din Munții Rodnei, având altitudinea de 2303 m. De asemenea, Pietrosul Rodnei este cel mai înalt vârf din întregul lanț al Carpaților Orientali, fiind împărțit între județele Maramureș și Bistrița Năsăud.

Peisajele din acest vârf sunt unele impresionante, putem vedea de aici Depresiunea Maramureșului și Munții Maramureșului, Valea Vișeului, restul lanțului Munților Rodnei, dar și către granița cu Ucraina.

Fiind un vârf destul de vizitat, având și traseele către el destul de accesibile, își face apariția și amprenta umană. Spun acest lucru, nu referitor la ceva foarte plăcut, și anume, faptul că sus, pe vârf se află un fost refugiu, sau stație, nu stiu exact ceva, fiind acum plină cu…gunoaie. Un lucru de neînțeles, pentru mine cel puțin.

De când eram în școala generală, Pietrosul Rodnei mi-a rămas în cap ca fiind un vârf important și cumva, nu știam dacă o să am ocazia să ajung în zonă. Dar acum a venit și vremea lui, haha. Ce sentiment plăcut!

De vis!

Acolo este vârful!!!!

Și am ajuns! Victorieeee!

O vedere către Depresiunea Maramureșului

Continuarea lanțului Munților Rodnei și al Carpaților Orientali

În vârf nu am stat foarte mult, am admirat peisajele, am făcut câteva poze, ne-am uitat să vedem ce avem în jurul nostru, și în vreo 20 de minute am plecat. Erau ceva turiști sus, în același timp cu noi, dar vârful are un platou încăpător, fiind loc pentru toată lumea. Până aici făcusem aproximativ 5 ore, dar cu multe pauze pentru poze și nu prea mare grabă. Traseul de întoarcere era același, că oricum așa am planificat, plus că aveam și mașina în parcarea de la schit.

Coborârea până la lac a fost una pe repede înainte. Într-o oră ne-am oprit la lac, pentru o gustare, să ne mai încărcăm bateriile, pentru că voiam să ajungem cât de repede posibil, să nu ne prind întunericul pe drum. Prea multe de zis, nu ar fi, traseul de întoarcere fiind același. De la lacul Iezer, până jos, am mai făcut 2 ore și jumătate. În continuare, o să las fotografiile să vorbească de la sine.

Să mergem spre casă!

Vârful Buhăescu Mare (2257 m – în fața noastră)

Buhăescu Mare (2257 m) și Buhăescu Mic (2225 m, imediat în spate)

Piciorul Piatra Albă

Serpentineeee

Stația meteorologică Iezer

Ce e mai frumos ca o plimbare printr-o poieniță?

Afine sălbatice

      Acestea fiind spuse, traseul a fost unul foarte frumos, destul de accesibil, bolovănos (ceea ce e mai incomod la coborâre), dar a meritat pe deplin. Fiind și primul traseu din acești munți și din această zonă pentru noi, va rămâne unul special!

Pe data viitoare!