Traseu Vârful Toaca (1904 m) – Parcul Național Ceahlău

Data: 21 august 2020
Traseu: Stațiunea Durău (~780 m) – Cabana Fântânele (1230 m)– Cușma Dorobanțului – Stânca Panaghiei – sub Vârful Toaca – Vârful Toaca (1904 m) – retur
Distanță și durată: 14 km / 7 ore 30 minute
Diferență de nivel: 1180 m

Ca să plecăm pe traseu dimineața devreme (așa cum ne propusesem), ne-am cazat la o pensiune în apropiere de Stațiunea Durău, din județul Neamț, acesta fiind punctul de start al traseului ales de noi: Vârful Toaca din Masivul Ceahlău.

La ora 6, deja am coborât din mașină, chiar la intrare în Parcul Național Ceahlău, unde se află și sediul administrației parcului. La ora aceea nu era nimeni acolo, dar există afară un tonomat pentru a putea achita taxa de intrare în parc.

De aici, am văzut că mai este un traseu (cruce roșie), care, de asemenea, merge spre Cabana Dochia (ca și cel pe care o să mergem noi), doar că ajunge și la Cascada Duruitoarea. Acesta fiind mai lung, am zis că rămâne pentru data viitoare.

Pe plăcuța cu traseul nostru, scrie că facem 3 ore până la vârf și o oră până la Cabana Fântânele. Eram nerăbdători, nu am mai fost niciodată în acești munți! Începem traseul imediat după ce trecem de hotelul Cascada, când facem deja cunoștință cu poteca ce ne invită spre pădurile Ceahlăului.

Traseul nostru de astăzi
Intrarea în pădure

Am observat că găsim destul de multe plăcuțe informative pe parcursul traseului, cu informații despre arborii, plantele sau animalele care se află în acest parc național. Mi s-a părut foarte drăguț acest lucru!

La început urcarea este și domoală și mai abruptă pe măsură ce înaintăm. în pădure. Ultima parte a primei părți din traseu, până să ajungem la Cabana Fântânele, conține o urcare mai pronunțată, dar totuși putem să vedem luminișul care indică faptul că ieșim din pădure, chiar dacă pentru scurt timp. Până aici, am urcat și punând piciorul pe rădăcinile copacilor, deci am folosit și un fel de scară naturală (din când in când).

La un moment dat, ieșim din pădure ca să traversăm drumul județean Durău – Izvorul Muntelui. În continuare, avem de traversat câteva poieni mai mici, până ajungem la Cabana Fântânele.

Drumul județean Durău – Izvorul Muntelui
La băncuțe

Cabana Fântânele este situată la altitudinea de 1230 m, în poiana cu același nume. Acolo am întâlnit și un alt traseu, marcat cu triunghi galben, care merge la Cabana Dochia, trecând și pe la Cascada Duruitoarea. Acesta pleca tot din Durău, de unde am plecat și noi.

Am înțeles că de la această cabană putem aveam peisaje către Toaca sau partea înaltă a Ceahlăului sau spre Stațiunea Durău și Munții Bistriței, însă, din păcate, când am urcat noi, era ceață, deci nici o șansă de peisaje.

Cabana Fântânele (1230 m) este o cabană modernă, bine amenajată, amplasată chiar pe locul unde se găsea vechiul refugiu ridicat în secolul trecut, sub creasta împădurită a Culmii Fântânele.

Cabana Fântânele
Culori de Ceahlău

Lăsăm în urmă cabana și ne îndreptăm spre Șaua „La morminte”, urcușul devenind din ce în ce mai greu. Până să ajungem în acea zonă (unde există și un loc amenajat ca și popas), întâlnim o plăcuță pe care scrie despre geologia din Ceahlău.

În acest masiv, domină Conglomeratele de Ceahlău, dar întâlnim și gresii sau blocuri de calcare. Toate aceastea au dus la o diversificare din punct de vedere geologic și la apariția unor formațiuni destul de bizare, ca și aspect, de aici și faptul că acestea au un nume.

Aceste stânci au bineînțeles și propriile legende, dacă tot se numesc într-un fel. Pe multe dintre ele, le găsim scrise pe plăcuțe, chiar pe traseu.

Conglomerate de Ceahlău

Ajungem la o cruce, pe scrie La morminte, iar de aici traseul devine tot mai greu, urcarea fiind mai abruptă. Am văzut chiar și un indicator cu pericol de vipere, nu știam sincer că se găsesc și în acest masiv. Foarte relexat nu eram, după ce am văzut acest indicator, nu pot să spun că îmi place prea mult ideea, de a mă întâlni cu vreo viperă pe trasee montane.

Urcăm în continuare prin pădure, pe o pantă tot mai pronunțată, până ce ajungem într-o zonă numită Curmătura Piatra Lată. Și de aici putem avea peisaje spre împrejurimi, dar noi vedeam doar câțiva copaci, ceața, ce am avut la ordinea zilei. Totuși era drăguț că vedeam un val de nori, în fața noastră.

Locul este dominat de o stâncă numită Cușma Dorobanțului. Aici se mai află și o formațiune de stânci, denumite Pietrele lui Baciu (le vedem la sfârșit traseu). Peisajele devin din ce în ce mai frumoase, așa că facem câteva poze și pornim, din nou, la drum.

Ne uitasem pe vreme înainte, se anunța soare, dar fiindcă am pornit foarte devreme pe traseu, am mers destul de mult și prin ceață, aproape tot traseul (dus). În orice caz, nu ne pierdusem încrederea că o să avem parte și de soare.

Cușma Dorobanțului
Cușma Dorobanțului
Val de nori
Cușma Dorobanțului

După ce lăsăm în urmă Cușma Dorobanțului, intrăm într-o zonă cu pădure, iar imediat după avem parte de un urcuș prin puțin jnepeniș. Aici trebuia să vedem o altă stâncă, impunătoarea „Panaghia”, încărcată și ea de legende. Fiindcă era ceață, nu prea am văzut-o (urma să o vedem la întoarcere).

Cele două stânci din Ceahlău, cu cele mai importante legende, ar fi Dochia și Panaghia. Se spune că datorită Panaghiei, soarele stă mai mult deasupra Ceahlăului, cu o poveste de iubire. Stânca Panaghia se înalţă cu mai mult de 70 m deasupra platoului. 

Avansăm, iar după această scurtă zonă cu jnepeniș, intrăm în pădure, mergem pe o potecă pe sub Vârful Toaca (ocolim un pic vârful), până ajungem la celebrele scări.

Scările spre Vârful Toaca
Câteva detalii despre scări
Al doilea cel mai înalt vârf din Ceahlău

După 4 ore de mers, am ajuns și la destinație, și anume Vârful Toaca, si nu oricum, ci pe vreme bună!

Vârful Toaca la 1904 m, este al doilea ca mărime din Masivul Ceahlău, după vârful Ocolașul Mare (1907 m). Deși nu este punctul cel mai înalt din Munții Ceahlău, acest vârf reprezintă principala atracție din masiv datorită formei sale piramidale și scărilor de acces spre el.

Scara este alcătuită din 500 de trepte și se pot parcurge in 15 minute. Acestea sunt folosite pentru a urca la stația meteo de pe Toaca, dar și de turiști, pentru o ultimă urcare mai rapidă spre vârf. Din ce am văzut, pe scară se urcă aproximativ 100 m altitudine.

Deasupra norilor
Lacul Bicaz (Izvorul Muntelui) – văzut de pe Toaca
Vârful Lespezi (1805 m) – în față
Una clasică

La întoarcere, datele problemei s-au schimbat total. La dus, ne-am intersectat cu 3 persoane, tot traseul, când ne-am întors, însă, cred că urcau minim 200 de persoane. Ne felicitam că am mers așa devreme, îmi imaginam ce era pe vârf la ora prânzului.

Aglomerația de aici, semăna cu cea din Bucegi, de pe platou. Inițial, la cum a arătat la urcare, credeam că nu o să fie multă lume, sau că masivul este mai sălbatic. Pe unde am urcat noi, nu este cazul. Este un traseul populat, dar și foarte frumos!

Până jos, la mașină, am făcut cam 3 ore și puțin. Soarele ieșise în totalitate, dar traseul fiind prin pădure, în mare parte, nu a fost foarte cald.

Legenda despre Stânca Panaghia

Despre această stâncă se cunosc mai multe legende și povești, dar cea mai frumoasă și des întâlnită este una spusă de un cronicar al Munților Neamțului, și anume, Calistrat Hogas.

Acesta spune că Panaghia era o fată deosebit de frumoasă, pe care ursitoarele au dus-o de când era mică, pe inălțimile cele mai de sus ale Ceahlăului, în peștera pustnicului Ghedeon, pentru a o feri de invidia muritorilor. Degeaba au ascuns-o pe Panaghia ursitoarele, pentru că Soarele o privea în fiecare zi cu dor din înalțimile cerului. La fel și fata se uita la Soare și s-a îndrăgostit de acesta.

Dragostea lor era atat de mare, încât noaptea s-a micșorat, iar amurgul ajunse aproape să-și dea mana cu răsăritul. Având în vedere cele întâmplate, noaptea, supărată, s-a plans lui Dumnezeu care s-a mâniat și l-a pedepsit pe Soare să nu mai răsară decât cuprins în neguri, pentru a nu mai putea ispiti sufletele muritorilor. Pentru că Panaghia nu l-a mai vazut pe Soare a plâns neîncetat până când lui Dumnezeu i-a fost mila de ea și a trimis cele mai ușoare și mai dulci vânturi care să-i usuce copilei lacrimile.

Dar Panaghia nu mai putea trăi fără Soare și l-a rugat pe Dumnezeu să o transforme în stană de piatră și să dea din nou drumul Soarelui să strălucească pe cer. Astfel, Panaghia s-a prefăcut în stâncă de piatră, dar inima și sufletul ei nu s-au împietrit și se bucură și acum de razele soarelui, de strălucirea florilor și de vânturile dulci și mângâietoare ale răsăritului și apusului.

Stânca Panaghiei
Pietrele lui Baciu
Un pic de Vitamina D
Vârful Toaca și stația meteo

Acestea fiind spuse, în încheiere pot să zic că, Vârful Toaca și traseul spre acesta, m-a cucerit din prima, peisajul de sus fiind unul senzațional, și pe ceață, dar mai ales, pe soare!

Am întâlnit pe traseu de toate – multe stânci (fiecare cu legendele lor), peisaje cu păduri superbe, Lacul Bicaz sau cum se mai numește, Izvorul Muntelui (văzut de pe vârf), scările spre Toaca, crestele Ceahlăului, o mare diversitate a faunei și florei….pe scurt, ai ce să vezi în Masivul Ceahlău!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: