Prima dată la Vârful Ciucaș (1954 m)

Data: 20.09.2021

Traseu: Muntele Roșu (1280 m) – Valea Berii – Cabana Vârful Ciucaș (1595 m) – pe lângă Tigăile Mari – Vârful Ciucaș (1954 m) – Șaua Tigăile Mari (1852 m) – Cabana Ciucaș – Valea Berii – Cabana Muntele Roșu

Distanța și durată: 14 km /8 ore și 30 minute (cu tot cu pauze)

Diferență de nivel: 670 m

Traseul propus astăzi are ca scop să ajungem (pentru prima dată) pe Vârful Ciucaș, cel mai înalt punct din Munții Ciucaș. Am mai fost în acești munți, dar nu și pe vârf, așa că, a venit momentul să „cucerim” unul nou, mai ales că auzisem că peisajele sunt cel puțin frumoase.

Munţii Ciucaş fac parte din grupa sudică a Carpaţilor Orientali şi, datorită constituţiei lor geologice, prezintă asemănări cu masivele Ceahlău şi Bucegi. Ciucașul se detașează de regiunile înconjurătoare prin abrupturile sale, dar, în special, prin varietatea de conglomerate și calcare.

Noi am ales să mergem cu mașina personală până la Cabana Muntele Roșu, unde o să parcăm, iar de acolo începem direct traseul. Se poate urca și din localitatea Cheia, pentru cine nu vrea să meargă până la Muntele Roșu cu mașina.

Sunt 2 trasee și din Cheia, marcate cu dungă galbenă și cruce albastră. Traseul nostru de astăzi este marcat cu dungă galbenă.

Începem urcarea prin Poiana Muntele Roșu, intrăm în pădure, pe o potecă destul de domoală, pe care se coboară, în mare parte. De la parcare, urcă cu noi și un câine, care stătea acolo parcă așteptând să vină cineva să înceapă o drumeție.

Am fost impresionat cu adevărat, nu de faptul că a venit cu noi (am mai urcat cu câini), ci de faptul că avea o problemă la un picior și nu îl punea în pământ. Am încercat să îl fac să nu vină cu noi, pentru a nu se chinui pe drum, dar nu am avut nici o șansă.

Traseul ne duce în Valea Berii, până acolo fiind unul lejer, ca o frumoasă plimbare de toamnă prin pădure. Odată ce ajungem în Valea Berii, traversăm pârâul, și o să ajungem pe drumul forestier ce urcă până la Cabana Ciucaș.

În Valea Berii, imediat după ce ieșim din pădure, ajungem la fântâna amenajată în memoria profesorului Nicolae Ioan, fondatorul asociaţiei turistice „România Pitorească”.

Fântâna Ioan Nicolae – Numele presedintelui Asociatiei Turistice Romania Pitoareasca a fost atribuit captarii izvoarelor din Valea Berii, chiar langa poteca ce leaga Cabana Varful Ciucas de Muntele rosu. Aceasta este cunoscuta drept Fantana Nicolae Ioan sau Fantana Trei Izvoare si se afla la o altitudine de 1350 metri si de-a lungul anilor a fost reconstruita de Gheorghe Alexe sau G. si I. Pantelimon.

http://www.cabana-varful-ciucas.ro

După ce trecem de această zonă, drumul urcă cu pante destul de accentuate, pe versantul drept al Văii seci a Berii, apoi face 3 serpentine strânse pe piciorul muntelui Chiruşca şi ajunge la cabana Ciucaş. Drumul urcă cu pante accentuate circa un kilometru (200 de metri diferenţă de nivel) pe versantul drept al văii seci a Berii, dar cu pauze, cu tras sufletul, ajungem să vedem Cabana Ciucaș. Până aici, traseul nu a fost unul care să ne taie respirația, mai ales de la fântână la cabană, dar măcar ajungeam la primul obiectiv de astăzi.

Prietenul nostru patruped, cum prindea momentul, cum se odihnea…era totuși de înțeles, având în vedere problemele pe care le avea la picior. Încă îmi părea rău că a urcat cu noi…dar totodată eram și impresionat de faptul că nu se lasă mai prejos.

Cabana Vârful Ciucaș este situată la 1595 de metri altitudine, în golul alpin din masivul Munții Ciucaș, fiind cel mai apropiat punct de acces pentru Vârful Ciucaș, monumentele naturale din Rezervația Tigăile Mari, Babele la sfat, colosul de piatră Turnul Goliat și panorama Văii Chirușca.

Noi am ajuns la cabană după vreo oră și 45 de minute de la mașină. Era până în ora 12, era destul de gol acolo, doar câțiva drumeți care luau masa. Ne-am oprit să bem un ceai și noi, nu am plănuit să pierdem prea mult timp.

Ne-am propus să ne oprim să mâncăm la cabană, dar după ce mergem la vârf. Eram totuși nerăbdători să mergem mai departe, să vedem ce ne așteaptă…

După aproximativ 30 de minute, o luăm din loc, cu destinația Vârful Ciucaș. Punctul final al destinației, era tot mai aproape. Chiar în spatele cabanei, găsim plăcuța cu marcajul traseului în continuare.

Aici avem două variante: prima și cea pe care am ales-o și noi, traseul marca cu dungă roșie, direct spre vârf. Cea de-a doua variantă, pe marcajul cruce roșie, traseul ne duce prin Șaua Tigăilor, cu aproximativ 15 minute mai lung decât celălalt. Am căzut de acord să mergem pe prima variantă, și să ne întoarcem prin Șaua Tigăilor, să facem în felul acesta, un mini circuit.

Imediat după ce ieșim din zona cabanei, intrăm în Rezervația naturală Tigăile Mari – Vârful Ciucaș. Aceasta se află în centrul masivului și este alcătuită din două vârfuri înalte: vârful cel mai înalt, Ciucaș (1954 m) și vârful Tigăile Mari (1862 m). Pe lângă cele două vârfuri, aici întâlnim și alte formațiuni stâncoase cum ar fi: Tigăile Mici, Turnul Goliat, Mâna Dracului.

Traseul de la cabană spre vârf, nu este unul greu, există și câteva urcușuri, nu foarte grele, dar avem totuși și de urcat, având în vedere că trebuie să urcăm 300 m în altitudine. Partea cea mai dificilă, este o urcare printr-un horn cu pietriș și bolovani, după ce trecem cât de cât de zona unde se află și vârful Tigăile Mari. Cu grijă și cu câteva pauze, ajungem în capătul hornului cu bine, și noi, și cățelul nostru, care a ținut pasul fără probleme.

Sunt destul de multe formațiuni stâncoase (cum spuneam și mai devreme) în acest masiv, care împreună cu o vreme senină, sau cât de cât bună, fac ca peisajele să fie unele foarte frumoase. Printre ele întâlnim Babele la Sfat (chiar înainte de urcarea pe lângă Tigăile Mari), Turnul Goliat, Mâna Dracului sau Gemenii Ciucașului.

Urmează câteva imagini realizate de pe vârf sau din imediata lui apropiere, cum am început coborârea….nu cred că ar mai fi ceva de zis, sau că aș putea să zic eu ceva, așa ca o să las imaginile vorbesc de la sine.

Privind pozele de mai sus, mă felicit și acum pentru că am ales să mergem în traseu circuit spre vârf, altfel nu vedeam frumusețea ascunsă în Ciucaș. Pur și simplu, după ce am trecut de Cabana Vârful Ciucaș, am simțit că am pășit într-un tărâm fermecat, într-o altă lume….o lume a coloșilor (de piatră), unde natura nu a fost deloc zgârcită și parcă a dat tot ce a putut, pentru a creea o așa frumusețe.

Mă uitasem pe prognoza meteo în ultimele zile, se anunța că ar începe să plouă undeva după ora 3. Mergând spre cabană, parcă am și văzut cum se adună norii și imediat a început să picure. A fost doar o ploaie măruntă, ne-am pus pelerinele oricum, nici nu se simțea….mai ales că în maxim de 30 de minute am ajuns la cabană.

La întoarcere, am intrat intrat în cabană, să mâncăm, să ne odhnim puțin. Acum parcă era totuși mai multă lume, dar oricum nu foarte multă…având in vedere că era luni. Se oprise și ploaia, care își făcuse apariția în ultima parte a coborârii.

După ce am mâncat, și noi, și prietenul nostru patruped, am pornit la drum, spre Cabana Muntele Roșu. El nu a mai coborât cu noi, a ramas pe la cabană. M-am uitat după el, până ce am trecut de prima curbă, dar a fost mai bine că a rămas, probabil a fost mult prea obosit.

De aici până jos, am făcut puțin peste o oră, parcă și grăbiți de lăsarea întunericului. Am vrut să ajungem la mașină pe lumină, ceea ce s-a și întâmplat.

În final, pot să spun că traseul din Ciucaș a fost unul care a meritat din plin, m-a luat prin surprindere….când am ajuns în Rezervația Naturală Tigăile Mari, am simțit că am pășit într-o altă lume! Cu siguranță o să mai revin în acești munți!

Pe data viitoare!